„La data de 11 octombrie, ora 20,50, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost împuşcat cu o armă de vânătoare. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, iar din primele cercetări a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare legal autorizată pe raza comunei Popeşti, judeţul Iaşi, ar fi împuşcat accidental un bărbat în vârstă de 53 de ani, care participa la vânătoare, rezultând decesul acestuia”, informează sâmbătă IPJ Iaşi.
Din primele verificări, cei doi deţineau arme în mod legal şi aveau drept de vânătoare. Poliţia investighează acum cazul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Potrivit surselor Observator, cel care a tras pe trăgaci ar fi Valentin Terciu, fiul cunoscutului om de afaceri Vasile Terciu. Victima ar fi fost paznicul de vânătoare şi a fost împuşcat de la apropiere.
Cine este Vasile Terciu
Vasile Terciu, tatăl bărbatului responsabil de moartea celuilalt participant la vânătoare, deține o firmă plină de datorii. Firma sa, TVI Construct, nu este capabilă să-și achite datoriile către parteneri, scrie Top Iași.
În 2022, a ipotecat terenurile care asigură accesul în imobilele din zona Sf. Lazăr, în contul unor împrumuturi bancare de 900.000 de euro. Nu a reușit să finalizeze proiectul, iar terenul aparține acum Primăriei Iași, fiind nevoit să achite datoriile și către Primărie, și creditorilor.