More

    DNA: Foşti comisari-şefi în IGPR, acuzaţi de fals şi instigare la fals şi la abuz – acord de recunoaştere cu procurorii

    Fostul comisar-şef din cadrul IGPR Marius Badea, acuzat de mai multe fapte, între care instigare la fals în declaraţii şi la abuz în serviciu, precum şi soţia acestuia, de asemenea fost comisar-şef în cadrul Poliţiei Române, au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA Galaţi.

    Potrivit buletinului de presă transmis, vineri, de DNA, procurorii anticorupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei inculpaţilor Marius Badea, la data faptelor ofiţer de poliţie, cu gradul profesional de comisar-şef, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, aflat în prezent sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals în declaraţii, instigare la complicitate la fals în declaraţii şi instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi Alina Badea, la data faptelor ofiţer de poliţie, cu gradul profesional de comisar-şef, în cadrul IGPR – Direcţia de Operaţiuni Speciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

    Marius Badea este acuzat că s-ar fi folosit de funcţie pentru nu fi sancţionat după ce a fost surprins de radar cu o viteză de 108 km/h.

    „În acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În data de 06 iulie 2024, în jurul orei 18,00, inculpatul Badea Marius, în timp ce se deplasa pe raza municipiului Adjud, la volanul autoturismului proprietate personală, ar fi fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie rutieră, acesta fiind surprins cu aparatul radar, conducând cu o viteză de 108 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h. În acest context, inculpatul Badea Marius, profitând de funcţia pe care o deţine în cadrul IGPR, i-ar fi convins pe agenţii constatatori să nu-i aplice sancţiunea contravenţională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispoziţiilor legale”, precizează sursa citată.

     

    www.agerpres.ro/justitie/2024/11/08/dna-fosti-comisari-sefi-in-igpr-acuzati-de-fals-si-instigare-la-fals-si-la-abuz-acord-de-recunoastere-cu-procurorii–1384177

     

    Latest articles

    spot_img

    Related articles

    Lasă un răspuns

    spot_img

    Descoperă mai multe la MALA✘OR | mapamond.media

    Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

    Continuă lectura