More

    Adrian Papahagi : Milioane de oameni cumsecade intoxicați de o propagandă sinistră, manipulatoare

    Un zbor Cluj-Londra mi-a dat ocazia să port o lungă discuție cu un domn care l-a votat pe Călin Georgescu. Profil: 40+, evanghelic penticostal, 5 copii, lucrează în construcții. Om foarte politicos, amabil, de toată isprava. Prosper după haine, casă construită într-un sat de lângă Cluj, vrea să revină, să-și facă firmă de construcții.

    Zburase la Cluj pentru o singură zi, ca să beneficieze de un consult medical pentru care la Londra ar fi trebuit să aștepte prea mult, sau care era mai ieftin și mai bun la Cluj.
    M-a abordat fiindcă îmi conspectam Evanghelia după Matei. Mă știa (probabil din podcasturile Edictum Dei?), dar nu mai ținea minte cum mă cheamă. M-a întrebat dacă sunt preot; i-am răspuns că sunt profesor și pregătesc o conferință despre discernământul creștinilor.
    A urmat o lungă discuție în care am avut parte de toată propaganda auristă, pe care o poți găsi de la guru Dementescu până la ticăloși cinici și oarecum educați ca Neamțu și Târziu sau la tonomate ca Ciuvică.

    “Au vândut toată țara, străinii ne-au cumpărat tot pământul, suntem sclavii UE la noi în țară, nu mai producem nimic, n-avem infrastructură, trăim în genunchi, botnițele și vaccinul, toți au furat, era mai bine acum 35 de ani, Ceaușescu și Putin măcar sunt patrioți, Occidentul înseamnă corupție morală, gay etc. Georgescu e patriot, ar curăța România de corupție, ar naționaliza industria, ar da străinii afară, ar apăra Biserica și credința.”

    Degeaba i-am explicat că fără străinii ăștia răi n-ar putea zbura cu WizzAir (maghiar) de la Londra (în Occident) la Cluj (unde aeroportul proaspăt mărit tot infrastructură e). Că țara a crescut incredibil, dacă găsește medicină mai bună la Cluj decât la Londra. Că avem un PIB de 10 ori mai mare decât în 1990, că industria a crescut grație străinilor și Dacia exportă peste tot, că străinii ăia răi (care permit milioanelor de români să aibă un trai decent în Uk, FR, IT, GE, SP etc) nu fug niciunde cu pământul, ci produc pe el și contribuie la PIB, că e libertate de credință și cultul lui era persecutat sub comuniști, că UE nu închide, ci renovează biserici, că propaganda lgbt nu prinde în RO și e o amenințare minoră, că Putin ucide creștini, că Dementescu e un securist vechi, care nu se spetește muncind pe șantiere, cu duce un trai de lux la Viena din nu se știe ce bani, că nu e creștin, ci păgân sau eretic, că toată campania lui a fost finanțată din bani nedeclarați, din surse dubioase.

    Poate că i-am instilat un dubiu, dar nu l-am convins. Ne-am despărțit în termeni cordiali.
    Cu asta ne confruntăm: milioane de oameni cumsecade intoxicați de o propagandă sinistră, manipulatoare.

    Asta e Centrala de Propagandă securist-putinistă la care lucrează de ani de zile personaje toxice ca Puric, Dungaciu, Aligică, Neamțu, Capsali și toată hoarda de AUR.
    Oamenii simpli nu simt o revoltă reală, ci una indusă, fără obiect real. Sunt doar intoxicați.
    Revolta e a securiștilor, ceaușiștilor, putiniștilor, intelectualilor ratați, demenților, hămesiților, care ar vrea să-și facă de cap într-o țară ieșită de sub constrângerile apartenenței la NATO și UE.

    Exact ca la Revoluția franceză: avocățașii, moșieruții, aristocrățeii, intelectualo-ideologii au isterizat o nație întreagă până au adus-o la explozie și crimă.

     

    Adrian Papahagi

    Latest articles

    spot_img

    Related articles

    Lasă un răspuns

    spot_img

    Descoperă mai multe la MALA✘OR | mapamond.media

    Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

    Continuă lectura